Alexandros Ignatiadis, Octagon: Construcţiile nu sunt o prioritate pentru investiţiile publice. Banii se duc în zone care aduc voturi

Alexandros Ignatiadis, unul dintre actionarii companiei de construcţii Octagon, spune că 2014 va fi un an similar cu cel precedent în ceea ce priveşte piaţa locală a construcţiilor, în contextul în care amprenta alegerilor europarlamentare şi prezidenţiale asupra acestei industrii nu va fi una prea mare.

Image

 „Din păcate, pentru că anul acesta este un an electoral, majoritatea fondurilor publice vor fi alocate către pensii şi alte zone care pot aduce voturi, astfel încât sectorul de construcţii nu va fi o prioritate pentru investiţiile publice. În acelaşi timp, din aceleaşi motive, efervescenţa sectorului privat a început să scadă. În ansamblu, 2014 nu pare un an mai bun pentru sectorul de construcţii, ci un an similar cu 2013“, afirmă Ignatiadis.

Octagon a încheiat anul precedent cu o cifră de afaceri de 19,6 milioane de euro, mai mult decât dublă faţă de anul 2012.

Avansul rulajului a fost generat de preluarea construcţiei parcului de afaceri Hermes Business Campus, dezvoltat de grupul belgian Atenor, de la constructorul austriac Alpine, care a intrat în faliment pe plan internaţional. Pentru anul 2014 Octagon şi-a bugetat venituri de circa 15 milioane de euro.

Printre principalele proiecte la care compania lucrează anul acesta se numără lucrările de suprastructură la o clădire din cadrul ansamblului de birouri Green Court Bucharest, dezvoltat de compania suedeză Skanska, pentru care Octagon va încasa 1,9 milioane de euro.

De asemenea, compania lucrează ca subcontractor la reabilitarea liniei de cale ferată Micăsasa-Coşlariu (judeţele Sibiu şi Alba), unde va executa lucrări de 260.000 de euro, dar şi la lotul al doilea al autostrăzii Lugoj – Deva, unde va realiza piloni foraţi în urma unui contract de 5 milioane de lei (1,1 milioane de euro). Octagon să pregăteşte să demareze în curând şi lucrările geotehnice pentru construcţia pasajului subteran din Piaţa Presei Libere din Capitală, de unde va mai încasa 500.000 de euro. 

Alte proiecte în care Octagon este implicată sunt clădirea de birouri PC Business Center din Capitală, dar şi rea­bilitarea drumului naţional Domaşnea – Caransebeş.

Pe lângă lucrările pe care le realizează în ţară, Octagon are în derulare şi două proiecte în Irak, o centrală electrică şi un proiect rezidenţial. „În acelaşi timp suntem în negocieri pentru construirea barajului Bawanur din Kurdistan, un proiect în va­loa­re de 5 milioane de dolari“, spune Ignatiadis.

(Sursa: Ziarul Financiar; Autor: Andreea Neferu)

http://www.octagon.com.ro 

Advertisements